miercuri, 3 noiembrie 2010

Istoria clubului FC STEAUA




Steaua București a luat ființă pe 7 iunie 1947, la inițiativa mai multor ofițeri ai Casei Regale Române, printr-un decret semnat de generalul Mihail Lascăr, fostul Comandant Suprem al Armatei Regale Române, a primit inițial denumirea de „Asociația Sportivă a Armatei”. Primul meci a avut loc la data de 24 august 1947, împotriva echipei clujene Dermata și s-a încheiat la egalitate 0 - 0. 
     Clubul a fost format ca o societate sportivă cu șapte secții, inclusiv de fotbal, antrenat de Coloman Braun-Bogdan. A fost redenumit „CSCA” (Clubul Sportiv Central al Armatei) în 1948, și CCA (Casa Centrală a Armatei) în 1950. Steaua de astăzi a câștigat primul său titlu de campioană în 1951, sub bagheta fostului locotenent din vremurile nașterii echipei, Gheorghe Popescu I. Din acel an și până în ediția 1960-61, CCA a mai cucerit încă 5 titluri de campioană. 

În 1949, CSCA a câștigat primul ei trofeu, Cupa României, învingând cu 2-1 în finală pe CSU Cluj. Cu numele „CCA”, echipa a intrat în „lumea bună” a fotbalului românesc, câștigând Campionatul României de trei ori la rând, în 1951, 1952 și 1953, precum și prima „dublă” Cupă-Campionat din istoria clubului, în 1951.

Anii 1950 au reprezentat prima epocă de glorie a clubului, în care s-a cristalizat faimoasa „echipă de aur”, care uneori era aceeași cu Echipa națională de fotbal a României. 1956 a fost unul dintre cei mai buni ai clubului, deoarece, pe lângă câștigarea campionatului, echipa, pe atunci antrenată de Ilie Savu, a întreprins un turneu în Anglia, unde a reușit rezultate notabile în fața unor echipe de prestigiu precum Luton Town FC, Arsenal FC, Sheffield Wednesday FC sau Wolverhampton Wanderers FC.

La sfârșitul anului 1961 CCA și-a schimbat numele în „CSA Steaua București”.Motivul a fost prezența pe stema clubului a unei stele roșii (ceva obișnuit pentru cluburile militare din statele comuniste din Estul Europei), care a fost schimbată într-o stea galbenă, simbolizând tricolorul românesc. În anii '60 și '70, Steaua avea să cucerească două titluri pe deceniu, 1962 și 1968, respectiv 1976 și 1978, câștigându-și însă renumele de „specialistă a Cupei”. De asemenea în această perioadă, pe 9 aprilie 1974, actualul stadion al Stelei, Stadionul Ghencea, a fost inaugurat într-un meci amical cu OFK Belgrad. Până la acea dată, Steaua își jucase meciurile de acasă pe Stadionul Republicii și pe „23 august”.

Duckadam
Iovan (C)
Belodedici
Bumbescu
Bărbulescu
Balint
Bălan
Bölöni
Majearu
Lăcătuș
Pițurcă
Echipa de start în finala Cupei Campionilor Europeni 1986.


Sub conducerea antrenorilor Emeric Jenei și Anghel Iordănescu (antrenor secund), Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câștigându-l după o pauză de șase ani. A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC și pe RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a ajuns într-o finală europeană. Pe 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată cu prima șansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0. Steaua a devenit astfel prima echipă din Estul Europei, și singura dintr-o țară comunistă, care a câștigat trofeul continental suprem. Steaua și-a trecut în palmares și o Supercupă a Europei, câștigând în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.

Lotul echipei Steaua în 1989, an în care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni

Contrazicându-i pe cei care considerau câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua un fenomen izolat, Steaua a rămas la cel mai înalt nivel în fotbalul european de la sfârșitul anilor '80, ajungând în semifinala CCE în sezonul 1987-88, și în finala aceleiași competiții în 1989, pierzând însă cu 4-0 în fața lui AC Milan. Pe lângă aceasta, Steaua a mai câștigat patru titluri naționale (1985–86, 1986–87, 1987–88, 1988–89) și patru cupe ale României (1984–85, 1986–87, 1987–88, 1988–89). De asemenea, din iunie 1986 până în septembrie 1989, Steaua a stabilit un record de 104 meciuri fără înfrângere în campionatul intern, doborât la nivel mondial, dar încă valabil pe plan european.

Revoluția română din 1989 a însemnat trecerea de la o economie complet controlată de către stat la una liberă de piață, și, prin urmare, mulți dintre jucătorii din echipa anilor '80 s-au transferat la cluburi bogate din Occident. Bazându-se pe noua generație de jucători, Steaua a revenit în prim-planul fotbalului românesc, câștigând campionatul de șase ori la rând, între sezoanele 1992-1993 și 1997-1998, egalând astfel performanța echipei Chinezul Timișoara, din anii '1920. A câștigat de asemenea trei Cupe ale României, în sezoanele 1995-96, 1996-97 și 1998-99. Pe plan internațional, Steaua s-a calificat de trei ori la rând în Liga Campionilor (noul format al Cupei Campionilor Europeni), între 1994-95 și 1996-97, fiind prima echipă din România care a participat în această competiție.

Lung
Petrescu
Ungureanu
Bumbescu
Stoica (C)
Iovan
Minea
Rotariu
Hagi
Lăcătuș
Pițurcă
Echipa de start în finala Cupei Campionilor Europeni 1989.


În 1998, clubul de fotbal s-a separat de CSA Steaua și și-a schimbat definitiv numele în FC Steaua București, clubul fiind condus de către omul de afaceri Viorel Păunescu. În acea perioadă, clubul a intrat rapid în datorii. Lui George Becali, alt afacerist, i-a fost oferită funcția de vice-președinte, cu speranța că va investi îndeajuns de mulți bani în club. Becali a ajuns să dețină majoritatea acțiunilor în 2002, transformând compania guvernantă în una publică în 2003. Deși contestat de către o parte a suporterilor, Becali a introdus diverse planuri manageriale pentru club, ajutat pentru un timp și de fostul președinte executiv Mihai Stoica.

Sub conducerea fostei glorii italiene Walter Zenga, Steaua s-a calificat în grupele Cupei UEFA în sezonul 2004-05, Zenga calificând o echipă românească în „primăvara europeană” pentru prima oară după 1993 (când tot Steaua a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Cupelor). Steaua a și câștigat titlul în 2005, performanță repetată în sezonul următor, sub conducerea succesivă a antrenorilor Oleg Protasov (iulie-decembrie) și Cosmin Olăroiu (ianuarie-mai). În sezonul 2005-2006 Steaua a reușit să ajungă în semifinalele Cupei UEFA, fiind eliminată la limită de Middlesbrough FC, după ce trecuse de Rapid București într-un sfert de finală „all-Romanian”. Steaua a câștigat Supercupa României în iulie 2006, trofeul cu numărul 50 din istoria clubului. De asemenea, în sezonul 2006-2007, Steaua s-a calificat în grupele Ligii Campionilor pentru prima dată după 10 ani, performanță repetată și în cele două sezoane următoare.

Traditie

Steaua a adus în fotbalul românesc jocul spectaculos, în viteză, motiv pentru care în deceniul al nouălea al secolului trecut - jucătorii roș-albaștri au fost supranumiți "viteziștii". Prima perioadă de glorie a Stelei au fost anii '50, cu „echipa de aur” care îi cuprindea, printre alții, pe Apolzan, Ienei, Alecsandrescu, și care a câștigat de cinci ori Divizia A, și de patru ori Cupa României. Steaua a dat marea echipă a sfârșitului anilor '80, care a câștigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni, și care a evoluat în următorii trei ani la cel mai înalt nivel în Europa, jucând încă o semifinală și o finală de Cupa Campionilor Europeni. Steaua deceniului al zecelea a câștigat de 6 ori consecutiv Divizia A și a participat de trei ori la rând în Liga Campionilor.

După 1990, Steaua a continuat să domine fotbalul românesc, câștigand alte 8 titluri de campioană și reprezentând an de an cu succes România în competițiile europene. A avut trei participări consecutive în Liga Campionilor, a fost sfert-finalistă a Cupei Cupelor în 1993, și a atins optimile de finală ale Cupei UEFA în 2005 și semifinala aceleiași cupe în 2006.

În sezonul 2006-2007, Steaua a reușit să se califice pentru a patra oară în grupele Champions League, fiind singura echipă de club din România care a evoluat în această competiție. A terminat pe locul 3, sub Olympique Lyon și Real Madrid, dar peste Dinamo Kiev, dupa 4-1 și 1-1 cu Dinamo Kiev, 0-3 și 1-1 cu Lyon și 1-4 și 0-1 cu Real Madrid, calificându-se astfel pentru șaisprezecimile Cupei UEFA, unde a fost eliminată de deținătoarea trofeului, FC Sevilla, dupa 0-2 și 0-1. Performanța calificării în grupele Champions League a fost repetată în sezoanele 2007-2008 și 2008-2009.


Stemele de-a lungul istoriei

ASA București a fost fondat de către Armata Regală pe 7 iunie 1947, și pe atunci echipa nu avea nicio stemă oficială.

Cum comuniștii au preluat complet controlul în țară pe 30 decembrie 1947, Armata Regală a fost transformată în Armata Poporului, și în mod automat și ASA. Inspirat de Armata Roșie, noul Minister al Apărării a decis să creeze o stemă pentru club, consistând dintr-o stea roșie inscripționată „A” (simbolul Armatei Roșii), pe un disc albastru, precum și să schimbe numele în „CSCA”.

Doi ani mai târziu, schimbarea numelui în CCA a adus cu ea și o nouă stemă, consistând din aceeași stea roșie, inscripționată „CCA”, și înconjurată de o cunună de lauri. Omniprezentul motiv al stelei pe stemă s-a materializat și în schimbarea numelui clubului, în Steaua, din 1961. S-a optat pentru o stemă care, cu un nou design, rămâne simbolul clubului până în ziua de azi : fondalul dungat roș-albastru, cu o stea de aur în mijloc, reprezentând tricolorul românesc. Forma stemei a fost regândită în 1974, când echipa s-a mutat pe Stadionul Ghencea.

În urma Revoluției române din 1989, Armata a decis să rupă orice legătură cu defunctul regim comunist, astfel încât, în 1991, CSA Steaua și-a schimbat stema pentru ultima oară, reprezentând un vultur prezent și pe stema Ministerului Apărării, dar și a României. Cum în 1998 a apărut FC Steaua, clubul a adăugat două stele galbene deasupra stemei, reprezentând cele 20 de titluri de campioană a României câștigate de echipă.

2003 a fost anul ultimei schimbări a stemei, decisă de noul Consiliu de Administrație condus de George Becali, în realitate o revenire la varianta din perioada 1974-1991, cu cele două stele prezente deasupra.

Culori

Autocarul oficial al clubului FC Steaua București



În timpul primului ei sezon, 1947–48, Steaua a purtat tricouri roș-galbene, cu șorțuri albastre, pentru a simboliza culorile steagului tricolor. Începând cu sezonul următor, odată cu schimbarea identității Armatei Române, s-a renunțat treptat la galben, astfel încât culorile oficiale au rămas, până în ziua de astăzi, roșu și albastru.

Steaua nu a avut niciodată un echipament standard. Cu toate acestea, cea mai folosită combinație de-a lungul timpului a fost tricouri roșii, șorțuri albastre și jambiere roșii. Alte variante au inclus roșu complet, albastru complet, dar și tricouri în dungi roș-albastre, în anii '1960 și '1970. Alte culori au fost folosite foarte rar. Excepții au fost finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, în care Steaua a purtat, pentru prima și singura dată în istoria sa, un echipament alb complet, precum și echipamentul folosit în deplasare în sezonul 1999-00 (galben și roșu), precum și a treia opțiune de echipament din sezonul 2005-2006 (galben și negru).

Echipamentul folosit acasă în sezonul 2009-10, asemănător cu cel din sezonul precedent, consistă din tricouri cu dungi verticale roșii și albastre, șorțuri și jambiere roșii, în timp ce echipamentul din deplasare este de culoare verde fosforescent. Echipamentul de rezervă este roșu-complet

În prezent echipamentul Stelei este produs de Nike, cu care Steaua a semnat un contract în 2002, după un lung parteneriat cu Adidas. Cu toate acestea, în 1988, Steaua a fost prima echipă de fotbal din România comunistă care a purtat pe tricou numele unei companii occidentale, anume Ford. După aceea au urmat alți sponsori : Castrol, Philips, CBS, Bancorex (inițial BRCE), Dialog (astăzi Orange), BCR, RAFO, Air Atlantis, City Financial și în prezent SportingBet.  

Stadionul Steaua. 
 

Steaua a jucat primele ei trei meciuri din istorie pe fostul stadion Venus. Deschis în 1931, stadionul a fost anterior în proprietatea Venus București, un club desființat în 1949.După demolarea stadionului din ordinul regimului comunist, Steaua a jucat meciurile de acasă pe două dintre cele mai mari stadioane multi-uz din București, Republicii (construit în 1926 și demolat în 1984 pentru a face loc ridicării Casei Poporului) și 23 August (construit în 1953). Dintre cele două, 23 August a fost folosit când două meciuri ale unor cluburi din București erau programate în aceiași zi sau pentru meciurile importante din competițiile europene, în timp ce Republicii era folosit pentru meciurile din campionat.

Steaua în acest moment joacă meciurile de acasă pe, Stadionul Steaua, un stadion de fotbal situat în sud-vestul Bucureștiului. Parte a Complexului Sportiv Steaua, a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974 când Steaua a jucat un meci amical cu OFK Belgrad,la acel moment fiind singurul stadion special construit pentru fotbal în România Comunistă, fără pistă de atletism.

Intrare în Stadionul Ghencea.

Capacitatea inițială a fost de 30.000 de locuri pe bănci. O renovare generală a avut loc în 1991. Aceasta a inclus instalarea de scaune, care a scăzut capacitatea la 28.139.

După o a doua renovare în 2006, care a inclus înclocuirea gazonului, Ghencea este unul dintre cele două stadioane din România (împreună cu Stadionul Dr. Constantin Rădulescu) care poate găzdui meciuri din Liga Campionilor, fiind o arenă de categoria a treia cu conform clasificării UEFA. Capacitatea actuală a stadionului este de 28.000 de locuri. În ultima vreme, au existat discuții pentru creșterea capacității fie la 45.000 sau la 60.000 de locuri. 

România joacă, de asemenea unele meciuri. Primul meci jucat de echipa națională pe Ghencea a fost în martie 1977 împotriva Turciei. Cincizeci și nouă alte meciuri au fost jucate de atunci, ultimul fiind în octombrie 2006 împotriva Bielorusiei.De asemenea, mai multe meciuri de la Campionatul European de Fotbal sub 21 1998 și finala au fost găzduite de această arenă.

Stadionul construit prin ordinul Ministerului Apărării Naționale în interorul unei foste baze militare a fost folosit mult timp de CSA Steaua. În acest moment, Steaua este singura echipă care joacă aici. În ciuda lobby-ului făcut de actuala conducere de la FC Steaua București, stadionul este încă în proprietatea Armatei Române, dar a fost închiriat clubului pe o perioadă de 49 de ani din 2006. 

Suporteri

Peluza Nord în 2005 


        Înființat în 1995, grupul „Armata Ultra” s-a divizat în mai multe grupuri de suporteri care există și astăzi. Printre acestea se numără „Titan Boys”, „Ultras”, „Tineretului Korp”, „Skins Berceni”, „Nucleo”, „Insurgenții”, sau mai noile grupuri „Stil Ostil” sau „Vacarm”, „Tradizione”, „Armata 47 Vest”.

În deplasările din alte țări, suporterii vin la acel meci în număr de cel puțin 100-200. Numărul lor a crescut de la an la an ajungându-se la câteva mii în ultimele sezoane. De exemplu la ultimele deplasări efectuate în Spania, Steaua a fost susținută de un număr record de suporteri, beneficiind și de aportul diasporei românești din Peninsula Iberică. La partida de la Madrid, împotriva Realului, în noiembrie 2006, peste 20.000 de suporteri ai roș-albaștrilor au luat loc în tribunele stadionului "Santiago Bernabeu".

Recorduri
 

Cu 60 de sezoane petrecute în Liga 1, este una dintre cele trei echipe românești care au jucat doar în prima ligă română, alături de FC Dinamo București (59 de sezoane) și FC Timișoara (6 sezoane). În același timp, Steaua este deținătoarea recordului actual de campionate naționale (23), cupe naționale (20) și supercupe naționale (5). Între 1993 și 1998, cele șase titluri câștigate la rând au egalat recordul stabilit de Chinezul Timișoara în anii 1920. Pe plan internațional, este singura echipă din România care a câștigat o cupă europeană (Cupa Campionilor Europeni în 1986 și Supercupa Europei în 1987), sau care s-a calificat într-o finală UEFA (Cupa Campionilor Europeni în 1986, respectiv 1989).

Timp de 3 ani și 3 luni (iunie 1986 - septembrie 1989), Steaua a strâns 104 meciuri fără înfrângere în campionat, stabilind pe atunci un record mondial (în prezent depășit), și un record european care încă nu a fost doborât. De asemenea în liga națională, Steaua a strâns 112 meciuri fără înfrângere acasă, între noiembrie 1989 și august 1996. Seria de 17 victorii consecutive în campionat a fost egalată doar de Dinamo.

Tudorel Stoica este jucătorul cu cele mai multe prezențe pentru Steaua în Liga 1, un record dificil de doborât. Golgheterul „all-time” al Stelei în campionat este Anghel Iordănescu, cu 146 de goluri înscrise. Alte recorduri au fost stabilite de foști jucători precum Dorinel Munteanu (cele mai multe selecții în echipa națională - 131) sau de Gheorghe Hagi (cele mai multe goluri pentru echipa națională - 35; de asemenea cele mai multe prezențe ale unui jucător român în cupele europene - 93). La vremea respectivă, transferul lui Hagi a stabilit recordul pentru suma de transfer din liga internă către un club străin, cu 4.300.000 de dolari plătiți de Real Madrid CF Stelei în 1990.
Jucătorii
Lotul actualNr. Poziție Jucător
1 P Róbinson Zapata
3 F Ifeanyi Emeghara
4 F Octavian Abrudan
5 F Pablo Brandán
6 F Florin Gardoș
7 M János Székely
8 M Mihai Răduț
9 A Pantelis Kapetanos
10 M Cristian Tănase
11 A Marius Onofraș
12 P Ciprian Tătărușanu
14 F Iasmin Latovlevici
16 M Bănel Nicoliță
17 A Marius Bilașco
18 F Novak Martinović
Nr. Poziție Jucător
19 F Andrei Ionescu
20 F Stanislav Anghelov
21 M Ricardo Gomes
22 F George Galamaz
23 F Geraldo Alves
24 A Romeo Surdu
25 F Eugen Baciu
26 M Eric Bicfalvi
27 M Laurențiu Marinescu
28 A Bogdan Stancu
29 F Éder Bonfim
32 M Iulian Apostol
33 P Cezar Lungu
91 M Cosmin Matei  
 


Jucători remarcabili

De-a lungul timpului, mari fotbaliști ai României, iar, după Revoluție, și unii fotbaliști străini de valoare, au jucat la Steaua. Jucători ca Anghel Iordănescu, Marcel Răducanu, Marius Lăcătuș sau Gheorghe Hagi sunt printre cei mai respectați de suporterii acestei echipe.Portari Fundași Mijlocași Atacanți
Ilie Savu
Costică Toma
Ion Voinescu ('50)
Vasile Iordache ('71)
Dumitru Moraru
Helmuth Duckadam
Dumitru Stângaciu ('84)
Silviu Lung ('88)
Bogdan Stelea Alexandru Apolzan ('49)
Vasile Zavoda ('51)
Emeric Jenei ('57)
Lajos Sătmăreanu
Ștefan Sameș
Teodor Anghelini
Ștefan Iovan ('81)
Miodrag Belodedici ('83)
Adrian Bumbescu ('85)
Ilie Bărbulescu
Nicolae Ungureanu
Dan Petrescu ('85)
Gheorghe Popescu
Anton Doboș
Daniel Prodan
Dorin Goian ('04)
Petre Marin ('04) Iosif Petschovschi ('52)
Ștefan Onisie
Tiberiu Bone
Cornel Cacoveanu
Sorin Avram
Liță Dumitru
Anghel Iordănescu ('68)
Tudorel Stoica
Ladislau Bölöni ('84)
Mihail Majearu
Gabi Balint
Gheorghe Hagi ('87)
Iosif Rotariu
Ilie Dumitrescu ('87)
Mirel Rădoi ('00)
Dorinel Munteanu ('03)
Bănel Nicoliță ('05) Francisc Zavoda ('50)
Gheorghe Constantin ('54)
Nicolae Tătaru
Florea Voinea
Ion Alecsandrescu
Gheorghe Tătaru
Marcel Răducanu
Marius Lăcătuș ('83)
Victor Pițurcă
Adrian Ilie ('93)
Nicolae Dică ('04)

Antrenori
 
Marius Lăcătuș - antrenor principal
Ioan Nagy - antrenor secund
Edi Iordănescu - antrenor secund
Narcis Răducan - director sportiv [19]
Eugen Nae – antrenor de portari
Michele Bon – preparator fizic
Romeo Popescu – medic
 
Cupa Campionilor Europeni: 1
1985-86 - 7 mai 1986 - Steaua București vs. FC Barcelona - 2-0 - Stadionul Ramón Sánchez Pizjuán , Sevilla
Finalista Cupei Campionilor Europeni: 1
1988-89 - AC Milan vs. Steaua București - 4-0 - Stadionul Camp Nou, Barcelona
Semifinalista Cupei Campionilor Europeni: 1
1986-87 - Steaua București vs. S.L. Benfica - 0-0, 0-2
Semifinalista Cupei UEFA:1
2005-06 - Steaua București vs. Middlesbrough - 1-0, 2-4
Supercupa Europei: 1
1986 - Steaua București vs. Dinamo Kiev - 1-0 - Stadionul Stade Louis II, Monaco
Finalista Cupei Intercontinentale: 1
1985/1986 - Steaua București vs. River Plate - 0-1 - Stadionul National Stadium, Tokyo
Liga 1: 23
1951, 1952, 1953, 1956, 1959-60, 1960-61, 1967-68, 1975-76, 1977-78, 1984-85, 1985-86, 1986-87, 1987-88, 1988-89, 1992-93,1993-94, 1994-95, 1995-96, 1996-97, 1997-98, 2000-01, 2004-05, 2005-06
Cupa României: 20
1948–49, 1950, 1951, 1952, 1955, 1961–62, 1965–66, 1966–67, 1968–69, 1969–70, 1970–71, 1975–76, 1978–79, 1984–85, 1986–87, 1987–88, 1988–89, 1991–92, 1995–96, 1996–97, 1998–99
Supercupa României: 5

1994; 1995; 1998; 2001; 2006

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu